Ernesto Poștașul

Din arhivă, astăzi, 15 iulie, Ernesto a notat:

“@treizecișiopt

După ce am livrat 8 colete și 25 de scrisori am ajuns la nr.38 unde lipsea încuietoarea. Am deschis ușa și am găsit apă și stuf. Trebuie să fiu eficient. Încă 357 de adrese, 72 de colete, încă 572 de scrisori. 8 ore de muncă plus overtime. N-o să stau. Prea mult. Las scrisoarea și gata. Plec. 

Așa o adiere plăcută. Și frunze înalte care sigur vor să trimită și ele ceva. Cu poștașul, că n-au încă telefoane. Organizat. Cu pauze și plaje. Am constatat că eficiența e contraproductivă.

Împreună

Ca să

 Săptămâna trecută am jucat în deplasare, mai precis la Ca Să Design, o expoziție organizată alături de colegii mei de școală.

Ancuța cu Șepcuța

[ro] A fost o dată ca niciodată o șapcă. Și șapca asta avea o fată. Bine, nu era chiar fată, că era păpușă. Și nu o avea pentru că pe vremea aia șepcile nu aveau proprietăți. Și cei care le purtau nu mergeau la piață. Aia liberă. Dar șapca asta avea o prietenă. Și erau nedespărțite. Mereu, una pe capul celeilalte. A, stai, încă sunt. Uite-le aici: Ancuța cu șepcuța.

[en] Once upon time there was a hat. And the hat had a girl. It wasn't actually a girl, 'cause it was a doll. And the had didn't have her because in those days hats didn't have their own possessions. And those who wore the hats never went to the market. The free one. But this hat had a friend. And they were inseparable. Always, on each other's nerves. Oh, wait, they still are. Here: Ancuța and the hat.

Pe două roți

 on two wheels