sâmbătă, 30 martie 2013
Nina
Nina îl caută pe Nino. Nino cel cu picățele albastre. L-a pierdut într-o zi când i-a călcat o bicicletă de pompieri. Roșie. Bineînțeles, picățelele s-au făcut mov și Nina nu l-a mai recunoscut. Sau n-a mai vrut să-l recunoască pentru că nu se mai potrivea cu hainele ei.
miercuri, 27 martie 2013
Carmen
Lui Carmen îi place școala. Foarte mult. Și d-aia e cea mai silitoare elevă din dulap. Are doar note mari, mai ales la purtare! Are nota 4. Mereu.
joi, 21 martie 2013
Elsa
marți, 19 martie 2013
Ari
De frică să nu calce peste vreo biată insectă, Ari e foarte atentă când merge pe jos și se uită mereu pe unde calcă. Într-una din zilele trecute mergea uitându-se în jos prin parc și a observat o intrare pătrată în pământ. Poate din curiozitate, sau poate din plictiseală, a sărit în ea. Toată lumea știe că Ari mai exagerează câteodată, dar se pare că sub noi e un cartier de girafe constructoare de mașini vechi. Și din când în când fac câte o tombolă în care extrag printr-o pâlnie orientată în sus pe cineva pentru noua lor mașină veche.
luni, 18 martie 2013
Costi
Costi se îmbracă așa doar pentru că e mai comod. Și-l binedispune când se uită dimineața în oglindă. În rest, preferă să stea cu animalele sălbatice. Cum ar fi cei mai adorabili cățeluși din parc.
sâmbătă, 16 martie 2013
joi, 14 martie 2013
Relu, ne-clovn la multinațională
Relu era angajat clovn la o multinațională dar într-o zi s-a săturat de salariu minim pe economie și de programul de 8 ore pe zi așa că a șărit gardu și și-a dat demisia. Acum e clovn 24 h/24, distrează oamenii pe care îi întâlnește în parc și în fața blocului. În plus, hainele au devenit mult mai comode, chiar dacă și-a păstrat nasu roșu!
marți, 12 martie 2013
Coca
Deși e cofetăreasă, Coca nu e foarte înnebunită după statul în bucătărie. Preferă să inventeze rețete cât mai interesante și pline de umor. Apoi le pune la dospit, în pălărie, unde le păstreză până când găsește pe cineva dispus să le pună în practică.
sâmbătă, 9 martie 2013
Sabi
Sabi visează să ajungă să lucreze într-o frizerie. Asta nu neapărat pentru că îi place tundă și să aranjeze păru' (mai ales al ei, că veni vorba) ci pentru că e fascinată de mișcarea firelor de păr de pe pardoselă sub acțiunea măturii.
miercuri, 6 martie 2013
Iuri
Chiar dacă nu știe să citească, Iuri înțelege cel mai important lucru când vine vorba de cărți. În cotor, fiecare carte are ascuns câte un motor (e eco, nu vă faceți griji). Așa că planul lui e să construiască o rachetă cu care să evadeze din sertar.
marți, 5 martie 2013
Dr. Licuțică
Deși e doar anu' I la medicină, doctorul Licuțică e foarte popular printre vecini. Asta nu numai pentru că e mereu drăguț, face glume și le ia tensiunea, dar mai ales pentru că în carțile lui și-au făcut cuib o familie de oase vorbitoare. Și cum vecinii stau mai tot timpul singuri în apartamentele sau în sertarele lor, vă imaginați ce fericiți sunt când găsesc în cabinetul doctorului Licuțică pe cineva care abia așteaptă o discuție.
luni, 4 martie 2013
Oliv
După ce a ieșit din sertarul ei, Oliv nu s-a mulțumit numai cu observatul și studiatul apartamentului. A ieșit afară unde a găsit o pădure abandonată între blocuri. Acu se gândește ce petrecere mișto o să facă aici după ce construiește niște leagăne în copaci.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)